Şi te rog, pe tine, Universule, nu mai minţii, nu-mi spune ca inca îmi pasă. Balada imbrăţişării noastre mai las-o un timp, trist sa răsune într-un acord minor, braţele uşor ni le departează, apă aruncă peste dorinţe să le stingi, iar peste amintiri –foc.
Lasă focul să se stingă, luminile să se aprindă, şterge uşor cu un burete amintirea buzelor noastre contopite şi lasă-mă să-mi plâng uitarea - doar nu mă lăsa în cercul acesta vicios al iubirii si neiubirii lui.
Bate uşor din palme si stinge amintirea, iar peste văpaia pacatului nostru doar suflă - dar ştii bine, de fapt, că acestea NU mai contează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu